Un forum..RPG..:))
 
AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Avril Lavigne

In jos 
AutorMesaj
Jullie

avatar

Mesaje : 197
Data de înscriere : 10/01/2010
Varsta : 21
Localizare : Pe Jupiter:X

MesajSubiect: Avril Lavigne   Lun Ian 11, 2010 10:17 am

Avril Lavigne (Whibley)[8], mult mai bine cunoscută sub numele său de naştere Avril Lavigne (AFI: /ˈævrəl.ləˈviːn/, n. 27 septembrie 1984, Belleville, Ontario, Canada) este o cântăreaţă şi muziciană din Canada.

Iniţial era cunoscută pentru stilul ei „skater punk”, mai ales în melodii precum „Sk8er Boy”, deşi în ultimii ani a adoptat o imagine mai feminină. Cele două albume ale ei, Let Go (2002) şi Under My Skin (2004) au ajuns nr. 1 în multe ţări unde au fost lansate. Cel mai recent album lansat de cântăreaţă se numeşte The Best Damn Thing.

Deşi numele ei de familie este de origine franceză, Avril nu vorbeşte limba franceză şi îşi pronunţă atât numele cât şi pronumele ca în limba engleză: [ləˈviːn] nu [laˈviːɲ] şi [ˈævrəl] nu [aˈvril].

Lavigne s-a căsătorit în California în 15 iulie 2006, cu Deryck Whibley, un alt cântăreţ canadian, component al formaţiei Sum 41.

Avril Lavigne s-a născut în oraşul Belleville, Ontario [9][10]în cadrul unei familii creştine, de origine franco-canadiană [11][12]. Mama sa a fost prima care a descoperit talentul lui Avril. La vârsta de doi ani, micuţa Avril cânta la biserică împreună cu mama sa. Când avea vârsta de cinci ani familia ei s-a mutat într-o nouă casă în oraşul Napanee, Ontario.

În anul 1998, Lavigne a câştigat un concurs, care avea ca premiu un concert alături de Shania Twain. Astfel, la vârsta de paisprezece ani, artista a susţinut primul său concert în Ottawa, alături de Shania Twain[9][9].

Cliff Fabri a fost primul manager profesionist în domeniul muzicii care a remarcat talentul lui Lavigne în acest domeniu, în timp ce ea susţinea mini-reprezentaţii în încercarea de a se afirma. După o scurtă perioadă ea a fost contactată de către cântăreţul local de muzică folk, Steve Medd, care a invitat-o să colaboreze cu el, în vederea producerii albumului Quinte Spirit[9].

La vârsta de şaisprezece ani, Lavigne a fost contactată de Ken Krongard, reprezentantul casei de discuri Arista, în vederea semnării unui contract. Aceasta a acceptat oferta şi a devenit astfel principalul artist al acestei firme şi a intrat în lumea profesionistă a muzicii internaţionale. La scurt timp ea a început înegistrările la primul său album Let Go. Formaţia The Matrix, principalul producător al albumului a comentat despre contribuţiile aduse de către Lavigne albumului: Noi am conceput ideile de pian şi chitară. Avril doar venea, cânta melodiile şi schimba câteva cuvinte.[13]

După doi ani de muncă, albumul Let Go a apărut pe piaţa din America pe data de 4 iunie a anului 2002[14]. Acesta conţine treisprezece melodii, puternic influenţate de stilurile pop şi punk. Albumul a avut un succes neprevăzut, reuşind să o transforme pe Avril Lavigne într-una dintre cele mai comercializate artiste de origine canadiană. În anul 2002, Let Go s-a vândut în paisprezece milioane de exemplare, devenind cel mai bun album al unei artiste debutante din acel an[15]. Conform unei statistici făcute în luna decembrie a anului 2007, acest album s-a vândut în 6.6 milioane de copii în S.U.A. şi mai mult de 16 milioane pe plan internaţional, o cifră record pentru un album de debut[16]. Datorită încasărilor uriaşe obţinute în urma comercializării sale, albumul a fost certificat cu douăzeci şi trei de discuri de platină şi unul de diamant, obţinute pe plan mondial[17][18][19].

Titlul iniţial al albumului era Anything But Ordinary, dar producătorul a hotărât ca numele său să provină de la o piesă înregistrată de către Lavigne, dar neinclusă pe album. O altă melodie care nu a fost inclusă pe album este Breakaway, care nefiind introdusă nici pe cel de-al doilea album al lui Lavigne, a fost cedată lui Kelly Clarkson, care a reînregistrat-o şi a obţinut succes pe seama sa.

Datorită succesului obţinut, Avril Lavigne a fost numită Debutanta Anului în cadrul premiilor MTV Video Music Awards, ediţia anului 2002, a câştigat patru premii Juno(din şase nominalizări), un premiu în cadrul Premiilor Internaţionale ale muzicii, la categoria Cel mai bine vândut artist canadian pe plan internaţional. Let Go i-a adus lui Lavigne şi opt nominalizări în cadrul premiilor Grammy.

Pentru a promova albumul, Lavigne a iniţiat turneul Try to Shut Me Up, care a fost format dintr-o serie de cinzeci şi şapte de concerte. În cadrul acestora artista a cântat atât piesele incluse pe album, cât şi cele neincluse.

Primul DVD: My World
Datorită succesului obţinut de albumul Let Go, artista a hotărât să înregistreze primul său DVD. Acesta constă într-o înregistrare care conţine şaisprezece melodii interpretate live. Majoritatea pieselor sunt incluse pe albumul de debut al lui Lavigne. Acest prim DVD al său a înregistrat asemeni albumului, vânzări ridicate, ajungând la cota de 2.500.000 de exemplare pe plan mondial[20].

[modifică] Extrase pe single
[modifică] „Complicated”
„Complicated” este single-ul de debut al lui Avril Lavigne, extras de pe albumul Let Go şi este considerat compoziţia sa de semnătură, melodia cea mai reprezentativă pentru un artist. Piesa s-a bucurat de succes instantaneu în America de Nord, atingând cele mai înalte poziţii în topurile locale. Revista Blender a clasat „Complicated” pe poziţia cu numărul 197 în „topul 500 al celor mai bune melodii de după naşterea ta”[21]. Cântăreţul „Weird Al” Yankovic a compus o melodie numită „A Complicated Song”, care avea ca scop parodierea single-ului „Complicated”. La compunerea acestei melodii au contribuit: Avril Lavigne, Scott Spock, Lauren Christy şi Graham Edwards, iar de producerea sa s-a ocupat The Matrix. În acest imn pop-rock, Lavigne se regăseşte într-o situaţie complicată în relaţia cu iubitul său. Acesta se comportă frumos cu ea, iar Avril se bucură de relaţia pe care o are cu acesta, dar ea descoperă că acesta preferă să se comporte altfel în faţa prietenilor. În faţa acestora el încearcă să afişeze o altă faţă a sa, lucru menţionat pe parcursul refrenului melodiei: „Why'd you have to go and make things so complicated? I see the way you're acting like you're somebody else, get's me frustrated...” („De ce trebuie să complici lucrurile într-atât? Văd cum te comporţi ca şi când ai fi altcineva, devin frustrată...”

La acea vreme au existat controverse în legătură cu textul melodiei. În câteva interviuri date de cântăreaţă pentru promovare, ea a declarat că piesa este inspirată din propria sa viaţă şi că s-a implicat în producerea melodiilor de pe album, producându-le alături de The Matrix. Totuşi acesta a declarat că el a compus cea mai mare parte din melodie şi că Lavigne a intervenit doar în legătură cu câteva schimbări minore.[22]

În videoclipul produs de către The Malloys, Lavigne îi întreabă pe cei din trupa sa dacă vor să devasteze mall-ul. Aceştia sunt de acord, iar trupa începe să distrugă, aceste cadre cunt împletite cu scene în care Lavigne este surprinsă cântând într-un parc, alături de trupă. În câteva cadre din acest videoclip apar fratele şi sora lui Lavigne.

[modifică] „Sk8er Boi”
Sk8er Boi (Skater Boy) este cel de-al doilea single extras de pe albumul de debut al lui Avril Lavigne, Let Go. Lansată în anul 2002, această melodie a atins poziţii înalte în topurile din ţările anglofone, devenind astfel cel de-al doilea mare succes al artistei în America de Nord. Melodia a stabilit noi recorduri, devenind una dintre cele mai longevive prezenţe în topuri. Cântecul a fost compus de către artistă însăşi, Scott Spock, Lauren Christy şi Graham Edwards, iar de producerea sa s-a ocupat The Matrix. În această piesă, condusă de ritmul rapid al chitării, Lavigne descrie relaţia dintre un skater şi o fată firavă, care face balet. Ambii simt o atracţie faţă de celălalt, dar fata îl refuză din cauza propriilor temeri. În ultima parte a piesei, băiatul este descris, devenind faimos are o relaţie cu o fată care ştie „să aibă grijă” de el, iar fata delicată recunoaşte că şi-a pierdut şansa de a avea o relaţie cu acel băiat.

Videoclipul filmat pentru acest single o surprinde pe Lavigne alături de formaţia sa mergând de-a lungul unei străzi împânzite de postere care anunţă viitorul concert al artistei. Acest concert are loc în mijlocul videoclipului, dar spre ultima parte acesta devine atât de „sălbatic”, încât poliţia încearcă să intervină. În încheiere, Lavigne este surprinsă distrugând chitara care a acompaniat-o pe parcursul videoclipului. În acest clip, artista poartă un tricou verde, cu însemnele şcolii Wilkesboro. După lansarea acestuia, şcoala a fost umplută de cereri pentru acel tip de tricouri, iar vânzările au fost atât de ridicate încât fondurile obtinute au fost folosite pentru achizitionare de computere noi[23][24].

[modifică] „I'm With You”
I'm With You este cel de-al treilea single extras de pe albumul de debut al lui Lavigne, Let Go. Compus şi produs de către echipa formată din Lavigne, Scott Spock, Lauren Christy, Graham Edwards această melodie reprezintă prima baladă lansată ca şi single de către artistă. Conform precedentelor sale acasta poartă stilul unic muzical al lui Lavigne. Lansat în ultima parte a anului 2002 în America de nord şi în prima parte a anului 2003 în Regatul Unit, I'm With You nu s-a bucurat de acelaşi succes ca şi precedentele single-uri, dar a atins poziţii bune şi foarte bune în topuri, reuşind să ajute albumul să inregistreze vânzări ridicate. Melodia a fost folosită în cadrul mai multor seriale televizate şi în cadrul filmului Bruce Almighty[25].

Avril Lavigne a obţinut două nominalizări în cadrul premiilor Grammy, la categoriile Melodia Anului (premiul a fost însă adjudecat de către compoziţia lui Luther Vandross, Dance With My Father) şi Cea Mai Bună Interpretă Pop (premiu adjudecat de către Christina Aguilera pentru melodia Beautiful).

Videoclipul filmat pentru single-ul I'm With You a fost produs de către renumitul fotograf David LaChapelle. Acesta o surprinde pe Lavigne, dergând singură pe stradă, încercând să găsească pe cineva. Majoritatea acestuia se desfăşoară într-un ritm foarte lent, însă artista nu este afectată de acest lucru, mişcările sale fiind în concordanţă cu melodia.

[modifică] „Losing Grip”
Losing Grip este cel de-al patrulea single extras de pe albumul Let Go. Perioada lansării sale a variat, dar în majoritatea ţărilor data oficială a fost 1 mai a anului 2003. Piesa a fost lansată pe plan internaţional, excepţie făcând numai Australia şi Noua Zeelandă, unde Mobile i-a luat locul. Această melodie conţine mult mai multe elemente specifice muzicii rock, decât oricare altă piesă de pe albumul Let Go. Textul acesteia vorbeşte despre relaţia pierdută pe care o are artista cu iubitul său. Melodia Don't Tell Me, primul single de pe cel de-al doilea album lansat de către Lavigne, Under My Skin este considerat a fi o continuare pentru Losing Grip, în care Lavigne îl respinge pe prietenul său, din cauza comportamentului său sexual. Videoclipul filmat pentru acest single o surprinde pe Lavigne, alături de formaţia sa, cântând în faţa unei mulţimi de oameni aflate în delir. Losing Grip a ajutat-o pe Avril Lavigne să obţină o nominalizare în cadrul premiilor Grammy la categoria Cea Mai Bună Interpretă Rock (premiul a fost adjudecat de către Sheryl Crow).

Până în prezent, această melodie este cea mai prost clasată piesă a lui Lavigne în topurile din S.U.A., dar în alte ţări în care a fost lansată ea a înregistrat un succes moderat, atingând prima poziţie în Hong Kong.

[modifică] „Mobile”
Mobile este cel de-al cincelea şi ultimul single extras de pe albumul de debut al lui Avril Lavigne, Let Go. El a fost lansat în Australia şi Noua Zeelandă pentru a înlocui lipsa precedentului single, Losing Grip. Pentru această melodie, Lavigne nu a filmat niciun videoclip, preferând să o lanseze numai ca şi un single pentru radio. În ciuda slabelor difuzări obţinute în cele două ţări, piesa a devenit un hit, după folosirea sa în cadrul filmelor Gigli (2003) şi Wimbledon (2004). Acum câţiva ani melodia a fost folosită într-o reclamă a Ligii Naţionale de Hockey din Franţa.

Mobile este folosit deasemenea şi în finalul filmului The Medallion, făcând legătura între final şi distibuţia acestuia.

Singelul nu a fost lansat în nicio altă parte a globului, în afară de Australia şi Noua Zeelandă, locuri în care a obţinut un succes moderat.

Cel de-al doilea album al lui Avril Lavigne, numit Under My Skin a fost lansat pe data de 25 mai a anului 2004 şi a continuat linia succeselor pe plan muzical înregistrate de către artistă. Albumul a debutat pe prima poziţia a celor mai bine vândute albume din S.U.A., Regatul Unit, Germania, Japonia, Australia, Canada, Mexic, Argentina, Spania, Irlanda, Thailanda, Korea şi Hong Kong. În prima săptămână de la lansare Under My Skin a fost comercializat în peste 380,000 de exemplare în S.U.A.[26]. Majoritatea melodiilor incluse pe album au fost scrise de către Lavigne cu ajutorul cântăreţei şi copozitoarei de origine canadiană Chantal Kreviazuk. Unele piese au fost scrise împreună cu Ben Moody(fost component al trupei Evanescence), Butch Walker component al Marvellous 3, fostul său chitarist Evan taubenfeld şi fostul său toboşar Matt Brann. Soţul lui Kreviazuk, solistul trupei Our Lady Peace, Raine Maida a coprodus albumul împreună cu Walker şi Don Gilmore.

Spre deosebire de albumul precedent, Let Go acesta este mult mai complex din punct de muzical, Lavigne abordând pe el mai multe stiluri de rock şi punk, iar textele melodiilor au căpătat o latură mai romantică, conform recenziilor făcute de către critici[27].

Under My Skin a ajutat-o pe Lavigne să câştige două premii în cadrul Premiilor Internaţionale ale muzicii la categoriile „cel mai bun artist pop/rock” şi „cel mai comercializat artist canadian”. Artista a mai obţinut cinci nominalizări în cadrul premiilor Juno, dintre care a câştigat la trei categorii: „alegerea fanilor”, „artistul anului” şi „cel mai bun album pop al anului”, iar in cadrul premiilor „Nickelodeon Kids' Choice Awards” Avril Lavigne a fost desemnată „artista anului”. Lavigne a compus melodia „Breakaway” pe care nu a inclus-o pe albumul Under My Skin din cauza faptului că avea prea multe influenţe pop. Melodia a fost preluată de către Kelly Clarkson care a reînregistrat-o şi a reuşit să o transforme într-un hit.

Pentru a promova noul album, Lavigne a început cel de-al doilea turneu al său, intitulat Live and by Surprise, consistând într-o serie de douăzeci şi unu de concerte susţinute în diferite centre comerciale. Fiecare interpretare a sa era live, iar melodiile cântate erau într-o nouă versiune acustică. Locaţia fiecărui concert era anunţată cu doar patruzeci şi opt de ore înainte de începerea acestuia. Turneul a fost foarte popular în rândurile fanilor, aducând vânzări ridicate albumului.

Lavigne a concertat pe tot parcursul anului 2005, consolidându-şi cariera în televiziune şi cea de model. Ea a reprezentat Canada la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Turin, Italia, ediţia anului 2006, interpretând melodia „Who Knows”.

Conform unui studiu făcut în luna decembrie a anului 2007, albumul Under My Skin s-a comercializat în peste doisprezece milioane de exemplare pe plan mondial. [28]

[modifică] Extrase pe single
[modifică] „Take Me Away”
Take Me Away este primul single extras de pe albumul Under My Skin. La producerea sa Lavigne a colaborat cu Evan Taubenfeld. Această melodia a fost lansată cam în aceeaşi perioadă cu Don't Tell Me, lucru care a creat confuzie în rândul fanilor, care nu au înţeles care este ordinea single-urilor. Avril Lavigne a lămurit lucrurile imediat, specificând că Take Me Away va fi doar un single pentru radio, care nu va beneficia de un videoclip, iar „Don't Tell Me” va fi cea de-a doua piesă în ordinea lansării. În Australia artista a preferat să lanseze această piesă drept ultimul single. Deşi pentru melodia Take Me Away Lavigne nu a filmat niciodată un videoclip, fanii săi au creat zeci de clipuri, care conţineau fotografii cu ea din acea perioadă. Conform ASCAP (American Society of Composers, Authors and Publishers), Lavigne a mai înregistrat o piesă numită Take Me Away, care este total diferită faţă de cea inclusă pe albumul Under My Skin, iar înre cele două nu există nicio legătură, diferând complet de la temă până la lungime. Prima piesă înregistrată de către Lavigne trebuia să fie inclusă pe albumul său de debut, Let Go dar nu a reuşit să intre între primele treisprezece incluse pe album.

Don't Tell Me cel de-al doilea single extras de pe albumul Under My Skin. Pentru producerea sa, Avril Lavigne a colaborat cu Evan Taubenfeld, creeînd astfel o poveste care are în prim plan relaţia unui cuplu. Fata încearcă să îl respingă pe iubitul său din cauza încercărilor sale deranjante de a o convinge să aibă relaţii sexuale cu acesta, deşi ea nu este pregătită pentru acest lucru. Lavigne descrie melodia ca pe o continuare a celui de-al patrulea single (Losing Grip) extras de pe albumul său de debut Let Go. Don't Tell Me a reprezentat revenirea lui Lavigne în topuri deşi melodia nu a înregistrat un succes fenomenal, ea a obţinut poziţii bune în topurile din America. Aceste poziţii au ajutat albumul să rămână în elita mondială a celor mai bine vândute albume[29]. Deoarece singleul precedent, Take Me Away nu a beneficiat de un videoclip, piesa Don't Tell Me a beneficiat de difuzări duble la posturile de televiziune. În acesta, Lavigne joacă rolul fetei descrise în textul melodiei, care încearcă să se despartă de iubitul său şi să îl dea afară din casă. După ce reuşeşte acest lucru Lavigne îl urmăreşte pe presupusul său iubit de-a lungul străzilor pe care acesta merge, dându-i impresia acestuia că este turmentat după despărţirea de ea.

Videoclipul a fost nominalizat în cadrul premiilor MTV Video Music Awards, la categoria „cel mai bun videoclip pop”, premiul a fost adjudecat de către formaţia No Doubt, al cărei videoclip, It's My Life a fost declarat marele câştigător.

Melodia Don't Tell Me apare pe compilaţia Totally hits 2004 Vol. 2.

[modifică] „My Happy Ending”
My Happy Ending este cel de-al treilea single extras de pe albumul Under My Skin al lui Avril Lavigne. Pentru producerea acestuia artista a colaborat cu Butch Walker, realizând astfel o melodie axată pe stilurile alternative rock şi pop rock. Singleul a ocupat locul trei în topul celor mai de succes melodii ale lui Lavigne, câştigând poziţii mai ridicate decât cele două singleuri precedente („Take Me Away” şi „Don't Tell Me”), atingând părţile înalte ale clasamentelor de specialitate[30]. RIAA (Recording Industry Association of America) a certificat melodia „My Happy Ending” cu discul de platină, devenind astfel cea de-a doua realizare de acest tip pentru Lavigne după hitul „Complicated”[31]. În textul piesei este introdus si un cuvânt vulgar, lucru care a generat o mică controversă. Singleul a devenit foarte popular în rândul adolescenţilor care o cereau neîncetat pentru a fi difuzată la posturile radio locale. În versiunea radio a melodiei, cuvântul vulgar a fost înlocuit cu stuff din cauza difuzării piesei la orele de vârf, când toţi copii puteau asculta melodia[32].

Videoclipul filmat pentru acest single a fost produs de către Meiert Avis şi o surprinde pe Avril Lavigne mergând la un cinematograf, unde ea urmăreşte toate clipele pe care le-a petrecut alături de iubitul său. Într-un segment din videoclip caracterul lui Lavigne realizează motivul pentru care presupusul său iubit vrea să fie împreună cu ea. Conştientizând acest lucru ea se enervează, dar continuă să privească felul în care a decurs relaţia lor, pentru ca în final să nu îl mai dorească.

„Nobody's Home”

Lavigne cântând într-unul dintre concertele sale de promovareNobody's Home este cel de-al patrulea single extras de pe albumul Under My Skin. Este scris de către Avril Lavigne cu ajutorul fostului chitarist al trupei Evanescence, Ben Moody şi se încadrează în categoria baladă rock, având un ritm în general mult mai lent decât celelalte melodii incluse pe album. Oamenii care au ascultat melodia, au susţinut că tema acesteia este strâns legată de viaţa artisei, dar aceasta a negat aceste lucruri, declarând că „Nobody's Home” este despre o fată din liceu. Nu eram prietene sau altceva, dar o vedeam zilnic... Ea alesese calea greşită, iar viaţa sa nu era extraordinară.” Nobody's Home a obţinut difuzări intense la posturile radio din America, câştigând astfel poziţii remarcabile în topurile de specialitate[33].

Sensul melodiei poate fi interpretat în trei feluri. Avril Lavigne spunea în timpul concertelor, înainte de a interpreta piesa că a compus această melodie, având ca temă sentimentele unei colege care se simţea distrusă. Ea vorbeşte la general despre sărăcie. Cântecul spune povestea unei fete, care ajunge acasă şi realizează că nu este nimeni înăuntru şi începe să plângă din cauza faptului că trebuie să locuiască pe străzi. Cea de-a doua variantă adoptă o temă mult mai crudă, unii susţinând că versurile melodiei ascund o poveste mult mai dură şi profundă. Poveste a unei fete lipsite de prieteni, familie şi oameni cărora le păsa de ea au dispărut, care are probleme grave precum drogurile, exmatricularea sau o sarcină prematură. Totuşi videoclipul filmat pentru acest single adoptă o temă a sărăciei, lucru care neagă această interpretare. Iar cea de-a treia variantă se bazează pe acţiunea din videoclip, în care Lavigne este surprinsă dând un telefon unei femei bătrâne, care poate fi mama sa, lăsând astfel ocazia abodării unei noi poveşti referitoare la o fată care a fugit de acasă.

În videoclipul filmat pentru Nobody's Home Lavigne joacă rolul unei adolescente fără adăpost care doarme alături de o altă fată pe străzi. Lavigne a declarat că filmarea acestui videoclip a fost amuzantă, ea fiind nevoită să poarte o perucă neagră şi blugi foarte deterioraţi. Ea deasemenea a trebuit să joace şi rolul unei fete bogate, îmbrăcată în rochie, cu părul aranjat, cântând alături de orchestră. În prima parte a videoclipului poate fi observat, apărând litelere: „A+D”, simbolizând iubirea dintre ea şi actualul său soţ: Deryck Whibley. Această scriere reapare încă o dată pe parcursul videoclipului, iar în ultima parte apare şi Monique, una dintre cele mai bune prietene ale sale.

He Wasn't”
He Wasn't este cel de-al cincelea single extras de pe albumul Under My Skin. Acesta nu a fost promovat în S.U.A., unde Fall to Pieces i-a luat locul. În Japonia melodia a fost lansată ca şi cel de-al treilea single în luna iunie a anului 2004. Pentru producerea sa Avril Lavigne a contribuit cu Chantal Kreviazuk, creând o melodie perfect încadrabilă în genul Punk pop. Melodia a fost criticată pentru sensul versurilor sale, dar aclamată pentru complexitatea sa din punct de vedere instrumental[34].. Singleul a avut un succes moderat în ţările anglofone, unde a reuşit să câştige poziţii în top 30, dar nu a reuşit mari performanţe, cu excepţia Braziliei, unde melodia a devenit un hit[35].


Lavigne în Los Angeles, la premiera oficială a filmului Over The HedgeHe Wasn't vorbeşte despre o relaţie nereuşită dintre Avril Lavigne şi un băiat. Ritmul melodiei este alert şi încearcă să întărească ideea că în prima parte a relaţiei celor doi el o făcea să se simtă specială dar cu trecerea timpului Lavigne se simte singură şi plictisită. Artista foloseşte fraze precum: „There's not much going on today” („Nu se vor întâmpla prea multe astăzi”) pentru a-şi demonstra sentimentele.

În videoclipul fimat pentru acest single, Lavigne este surprinsă cântând alături de formaţia sa într-o cameră complet goală. Ea poate fi văzută purtând coarne roşii sau fiind îmbrăcată în zână, reuşind să dea un aer ironic videoclipului. Ea dansează foarte energic pe parcursul clipului, punându-şi astfel amprenta pe el, iar producătorii acestuia, fiind fimaţi şi ei, par a fi şocaţi de gesturile artistei.

[modifică] „Fall to Pieces”
Fall to Pieces este ultima melodie extrasă pe single de pe albumul Under My Skin. Ea a fost lansată numai în America de Nord, în locurile în care He Wasn't nu a fost promovat. Pentru producerea sa Raine Maida a lucrat alături de Avril Lavigne. Această melodie este cel mai prost clasat single al artistei în S.U.A., spre deosebire de Canada, unde a fost un succes de neimaginat[36]. Avril Lavigne a renunţat la ideea de a filma un videoclip pentru această piesă, astfel Fall to Pieces nebeneficiind de niciunfel de promovare. Ca şi consecinţă a acestui lucru melodia nu a intrat în top Billboard Hot 100 şi a reuşit performanţe modeste în topuri[37].

[modifică] Alte melodii
[modifică] „Keep Holding On” - Coloana sonoră pentru filmul Eragon
Keep Holding On este o baladă puternică înregistrată de către Avril Lavigne în anul 2006 şi folosită ca şi coloană sonoră a filmului Eragon. Scrisă de către Lavigne şi Lukasz „Dr. Luke” Gottwald, producătorul melodiei reprezintă o punte de trecere pentru artistă în cariera sa şi deasemenea o perioadă de maturizare. Lavigne a fost contactată pentru a înregistra melodia de către Patrick Doyle, compozitorul coloanei sonore a filmului. Melodia a fost extrasă ca şi primul single de albumul ce conţine coloana sonoră a filmului.

Keep Holding On este deasemenea inclusă şi pe albumul The Best Damn Thing care a fost lansat pe data de 17 aprilie a anului 2007. Lavigne a descris piesa ca fiind diferită de restul albumului, care are un ritm mult mai rapid. Iniţial, Avril a reînregistrat melodia, creând astfel o nouă versiunea a melodiei, pentru a o include pe albumul său, dar a renunţat la idee, incluzând originalul. Criticii au întâmpinat melodia cu aplauze descriind-o ca pe „o melodie superbă”.

Keep Holding On a reuşit să obţină locuri înalte în topurile de specialitate din America de Nord, devenind un succes instantaneu. Producătorii săi nu se aşteptau la un asemenea succes datorită faptului că pentru această melodie nu a fost filmat niciun videoclip şi nu a beneficiat de o promovare specială.

Melodia a fost propusă pentru a participa în cursa pentru premilul oscar la categoria Cel Mai Original Cântec însă nu a ajuns printre piesele finaliste. Keep Holding On a fost folosită şi în finalul serialului american Mesaje de Dincolo.

[modifică] 2007 - prezent: Avril reinventată: The Best Damn Thing
Avril Lavigne a revenit pe piaţa internaţională a muzicii în primăvara anului 2007 cu un nou album intitulat The Best Damn Thing. Compus alături de Rob Cavallo, Butch Walker, Deryck Whibley, Dr. Luke, acesta dovedeşte maturizarea artistei atât pe plan muzical cât şi pe cel sentimental prin intermediul versurilor sale, mult mai romanticele decât precedentele[38][39].

Lavigne a descris noul material ca pe unul „rapid, amuzant, tineresc, agresiv şi confident într-un fel...toate lucrurile bune”[40]. Din cauza faptului că versiunea originală a albumului conţine cuvinte vulgare, Avril Lavigne a trebuit să reînregistreze majoritatea pieselor incluse pe el, folosind cuvinte şi expresii neutre din acest punct de vedere. Într-un intersiu acordat televiziunii Much Music, Lavigne a declarat că, după numeroase şedinţe foto, nu a putut decide care va fi coperta albumului. Soţul său, Deryck Whibley a ales coperta actuală, poză care a fost făcută pe nepregătite într-o suburbie a Los Angelesului.

Pentru a promova The Best Damn Thing artista a început un mini turneu de-a lungul Americii de Nord şi Europei. Ea a stârnit şi de această dată controverse în jurul său, deoarece numai membrilor fan clubului său le-a fost permis să urmărească concertul. Artista a mai programat câteva apariţii în care a acordat autografe fanilor din Europa. Pentru o mai bună promovare a albumului, primul single extras de pe acesta, intitulat Girlfriend a fost înregistrat în alte şapte limbi decât engleza (franceză, germană, italiană, japoneză, mandarină, portugheză, spaniolă).

Turneul internaţional The Best Damn Tour a fost anunţat de către Sony BMG. Acesta va începe pe data de 5 martie a anului 2008 în Canada, iar actul de deschidere va fi trupa Boys Like Girls.

În luna iunie a anului 2007, într-un interviu acordat revistei Performing Songwriter, Chantal Kreviazuk, persoană cu care Lavigne a colaborat pentru producerea albumului Under My Skin a susţinut că Lavigne nu şi-a compus niciodată singură melodiile deoarece ştie că ar fi întrecut bunul simţ. Din această cauză Kreviazuk a refuzat să mai colaboreze cu Lavigne, deoarece artista ar fi susţinut în trecut că a compus unele din melodii, deşi, după spusele lui Chantal nu a fost aşa. Ea deasemenea a mai declarat că i-a trimis lui Lavigne o melodie numită Contagious, care deşi a apărut pe albumul The Best Damn Thing nu o citează ca şi compozitoare[41][42]. Pe data de 2 iulie a anului 2007 persoanele care au compus melodia I Wanna Be Your Boyfriend pentru formaţia The Rubinoos, au intentat un proces împotriva lui Lavigne în care susţineu că singleul Girlfriend este foarte similar din foarte multe puncte de vedere cu hitul lor. Drept răspuns la acuzaţiile de plagiat care i-au fost intentate, Avril Lavigne a publicat pe propriul site o scrisoare în care susţinea că nu a auzit niciodată de o melodie numită I Wanna Be Your Boyfriend[43], iar referitor la Kreviazuk a declarat că va intenta un proces la adresa sa, deoarece mărturisirile sale i-au afectat reputaţia[44].

[modifică] Extrase pe single
[modifică] „Girlfriend”
Girlfriend este primul single extras de pe cel mai recent material discografic denumit The Best Damn Thing şi este produs de către Dr.Luke. Acest single a devenit unul dintre cele mai mari hituri ale artistei atât în Statele Unite cât şi în celelalte state precum Australia sau Marea Britanie. Melodia Girlfriend a beneficiat şi de un remix făcut împreună cu Lil' Mama, lansat în luna iunie a anului 2007. Unul dintre membrii formaţiei The Rubinoos a intentat un proces împotriva lui Lavigne, având ca temă drepturile de autor ale melodiei Girlfriend, care seamănă izbitor după spusele acestuia cu hitul lansat de către ei în anii 1980, „I Wanna Be Your Boyfriend”.

Cântecul o are ca protagonistă pe Avril Lavigne, care încearcă să-l convingă pe iubitul unei fete că ea ar putea fi o iubită mai grijulie, stilul abordat in melodie fiind unul pop-punk, caracteristic anilor '80. Piesa Girlfriend a mai fost difuzata in cadrul unui joc video Burnout Dominator, in trailer-ele filmelor: The Bratz si I Now Pronounce You Chuck and Larry cat si in numeroase episoade din desenele Manga (Hanazakari no Kimitachie)[45].

Premierea single-lui Girlfriend a avut loc la postul canadian The Bounce înainte de data oficiala pentru difuzare, bucurându-se de păreri pro dar şi contra. Pentru public, melodia a fost disponibilă pentru descărcare în magazinul iTunes pe data de 23 februarie 2007 dar în urma unor neînţelegeri cu casa de discuri a fost retrasă şi readusă publicului pe 27 Februarie. În urma vânzării digitale de peste 122,000 de unităţi, cântecul a debutat pe locul 5 în topul U.S. Billboard Hot 100 fiind cel mai bun debut al carierei sale[46][47].

Videoclipul piesei Girlfriend a avut premiera în cadrul emisiunii MTV's Total Request Live (varianta din Statele Unite) pe data de 26 Februarue 2007 dar şi în câteva emisiuni din Europa. A fost filmat in Norwalk, California într-un parc de distaractii numit Golf 'n' Stuff şi este regizat de The Malloys. În videoclip avem parte de două personaje care o întruchipează pe Avril Lavigne în momentele diferite din viaţa sa: prima persoana este una inocenta, cu ochelari si cu părul roşcat iar cea de-a doua este în antiteza cu prima: obraznică, cu o atitudine de rockeriţă, purtând haine închise la culoare şi cu părul negru. Disputa apare în momentul în care Lavigne (rockeriţa) doreşte să-i „fure” iubitul celei inocente, cauzând o serie de accidente şi într-un final câştigând lupta şi atenţia băiatului, personajul masculin fiind interpretat de modelul Bryan McMullin[48]. Videoclipul este unul dintre cele mai vizionate ale anului 2007. Numai în cadrul serviciului YouTube avand peste 102,670,000 de accesări, câştigând astfel distincţia all-time most-viewed video.

[modifică] „When You're Gone”
Cel de-al doilea single al albumului The Best Damn Thing este When You're Gone, o baladă puternică lansată pentru prima oară în Japonia pe data de 20 iunie fiind acompaniată şi de single-ul Girlfriend (varianta japoneză)[49]. Iată ce spune Avril Lavigne despre melodie: „is about being with someone you love, and you have to say goodbye, and all the little things you miss about them” („este despre cineva pe care-l iubeşti dar trebuie să-ţi iei adio şi despre lucrurile care iţi lipsesc”). Potrivit spuselor lui Lavigne, ea nu a dorit să compună un cântec având ca temă dragostea, iniţial având în plan o melodie lenta, în care să-şi descrie starea emoţională[50]. Orchestraţia melodiei a fost realizată de către Rob Mathes, folosind diverse instrumente cât şi un sintetizator pentru partea de început a piesei[51]. Înainte de lansarea oficială din Statele Unite, When You're Gone a atins poziţia nouăzeci în topul Billboard Hot 100, realizând o ascensiune pe masură ce piesa era difuzată la posturile radio. De asemenea a obţinut poziţii importante, chiar primul loc în topuri precum Argentinian Top 40, Portuguese Airplay Chart sau European Hit Radio Top 40 airplay.

Videoclipul piesei When You're Gone este regizat de către Marc Klasfeld, cunoscut în special pentru realizarea videoclipurilor formaţiei Sum41, iar scenariul este realizat chiar de către Avril Lavigne. Acesta are ca subiect principal povestea unei femei rămase acasă, singură, soţul acesteia plecând în război, un om în vârstă rămas făra persoana iubită, depănând amintiri şi un cuplu de adolescenţi care traiesc o poveste de iubire interzisă. În videoclip se mai pot observa şi literele A+D, cel mai probabil provenind de la initialele artistei şi ale soţului său, Deryck Whibley. Aceste însemne mai pot fi întâlnite şi în videoclipul melodiei Nobody's Home. Premiera acestuia a avut loc în Canada, în cadrul emisiunii MuchMusic dar şi la MTV în emisiunea TRL.

[modifică] „Hot”
Produs de către Lukasz „Dr. Luke” Gottwald, Hot este cel de-al treilea single extras de pe albumul The Best Damn Thing. Pentru o mai buna promovare a acestei melodii, Avril Lavigne plănuieşte să lanseze în Japonia o versiune în limba japoneză a singleului[52]. Deasemenea, artista a interpretat această melodie în cadrul premiilor MTV Europe Music Awards, ediţia anului 2007. Deasemenea, melodia a putut fi auzită de-a lungul episodului difuzat pe data de 6 iulie a emisiunii britanice The Friday Night Project. Spre deosebire de singleul precedent: When You're Gone, care este o baladă, Hot seamănă mai mult din punct de vedere muzical cu primul extras pe single de pe albumul The Best Damn Thing: Girlfriend. Ambele au ritmuri rapide, alerte şi au elemente clasice ale muzicii punk, rock. Singleul Hot a reprezentat un succes major pentru Avril Lavigne în ţările anglofone, unde melodia a obţinut poziţii respectabile. În cadrul topului Billboard Hot 100, piesa a debutat pe locul nouăzeci şi cinci, dar a ieşit săptămâna următoare, devenind astfel un insucces major în S.U.A.. Însă această dezamăgire a fost uitată datorită poziţiilor ocupate în Canada, Liban, Filipine şi Letonia, unde melodia a obţinut un succes nesperat. În România singleul nu a primit o atenţie specială din partea posturilor radio şi televizate, care au difuzat-o rareori, ea nereuşind astfel să intre în primele nouăzeci de locuri ale topului Romanian Airplay Chart, obţinând o modestă poziţie nouăzeci şi unu. Astfel Hot reprezintă cea mai prost clasată piesă a artistei, de după Nobody's Home.

Videoclipul filmat pentru acest single a fost produs de către Matthew Rolston, un renumit fotograf care a mai contribuit de-a lungul carierei sale cu artişti precum Christina Aguilera(Candyman) sau Mary J. Blige(Be Without You). Filmările au avut loc la Murdoch Hall. În prima parte a acestuia Avril Lavigne este surpinsă mergând pe „covorul roşu”, fiind asaltată de reporteri şi fani. Apoi artista se pregăteşte pentru spectacolul pe care urmează să îl susţină, iar în cuprinsul clipului este arătată interpretarea acesteia. Finalul o are în plan pe Lavigne, care părăşeşte locaţia în aceeaşi maşină în care a venit.

[modifică] „The Best Damn Thing”
Cel de-al patrulea single extras de pe albumul The Best Damn Thing este melodia „The Best Damn Thing” o melodie pop cu influenţe punk. Premiera cântecului a avut loc la posturile de radio din Germania pe data de 6 iunie 2008.

Videoclipul filmat pentru acest single o prezintă pe Lavigne cântând şi dansând alături un grup de majorete. Aceste scene sunt intercalate cu secvenţe în care interpreta cântă melodia alături de formaţia sa. În cadrul site-ului YouTube, videoclipul s-a bucurat de popularitate, devenind unul dintre cele mai vizionate clipuri de acest fel. [53].e a fost o mare cantareata

[modifică] Cariera în cinematografie şi televiziune
Avril Lavigne a debutat în rolul de actriţă în cadrul filmului pentru copii Over the Hedge (Peste Tufiş), bazat pe seria de benzi desenate cu acelaşi nume. Artista a avut prilejul de a-i da viaţă unuia dintre protagoniştii acestui film. Distribuţia acestuia îi mai include şi pe Bruce Willis, Garry Shandling, Wanda Sykes, Nick Nolte şi Steve Carell. Lavigne a jucat deasemenea şi în producţia lui Richard Genre, The Flock (Turma)[54], în rolul iubitei suspectului principal, acuzat de misterioasa dispariţie a unei fete. Cea dea treia apariţie în rolul de actriţă a lui Avril Lavigne o reprezintă ecranizarea romanului Fast Food Nation, scrisă de către Eric Schlosser, cartea favorită a lui Lavigne.

Avril Lavigne a înregistrat alături de Dr. Luke melodia Keep Holding On, care a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului Eragon şi s-a bucurat de un succes neaşteptat. Această melodie a fost folosită şi în filmul The SpongeBob SquarePants (Bureţelul Bob şi Coroana Regelui Neptun). Lavigne a avut o apariţie cameleon în cadrul filmului National Lampoon's Going the Distance şi a interpretat alături de formaţia sa melodia Sk8ter Boi în cadrul unui episod al serialului Sabrina, the Teenage Witch.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Claudia

avatar

Mesaje : 112
Data de înscriere : 09/01/2010

MesajSubiect: Re: Avril Lavigne   Mar Ian 12, 2010 1:35 am

Hm da e buna , am ascultat`o si eu intr-un timp , dar nu e cine stie ce ...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Jullie

avatar

Mesaje : 197
Data de înscriere : 10/01/2010
Varsta : 21
Localizare : Pe Jupiter:X

MesajSubiect: Re: Avril Lavigne   Mar Ian 12, 2010 1:53 am

Eu o ador canta super fain
Are aerul ala aerul ala : )) nu stiu cum sa explic oricum imi place Smile
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Avril Lavigne   

Sus In jos
 
Avril Lavigne
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Poisoned~Rose :: OFF TOPIC :: Cantareti-
Mergi direct la: